Spermograma

Spermograma reprezintă analizarea și masurarea volumului, densității, numărului (concentrația), mobilitatea și morfologia spermatozoizilor. Tot cu ajutorul spermogramei se evidențiază nivelul leucocitelor (prezența unui număr crescut indică o posibilă infecție), precum și nivelul de aglutinare care poate indica prezența anticorpilor anti-spermatici asociați cu infertilitatea masculină (pentru confirmarea acestora, în cazul prezenței aglutinării, se recomandă efectuarea testului MAR).

Analiza este efectuată în laborator cu ajutorul unei camere speciale de citire, la microscopul optic cu o rezoluție mare. Laboratorul nostru este dotat cu aparatură de ultimă generație și respectă standardele UE.

Citirea și interpretarea analizei se face în conformitate cu Organizația Mondială a Sănătății (Lab. Manual 2010):

PARAMETRII VALORI NORMALE
VOLUM >1,5 ML
TIMPUL DE LICHEFIERE <60 MINUTE
ASPECT OPALESCENT
VASCOZITATEA NORMALA
pH >/=7,2
CONCENTRATIA >15 DE MILIOANE
NUMARUL TOTAL DE SPERMATOZOIZI IN PROBA >40 DE MILIOANE
MOBILITATE TOTALA (A+B+C) 40%
MOBILITATE PROGRESIVA (A+B) 32%
MOBILITATE NEPROGRESIVA (C)  
IMOBILI (D)  
AGLUTINARE ABSENTA
LEUCOCITE <1 MILION/ML
MORFOLOGIE >4%

Conform manualului Organizației Mondiale a Sanatații, editia a 5-a 2010/WHO laboratory manual fifth edition 2010.

Tip: A=25µm/s rapid progresivi; B=5-25 µm/s moderat progresivi; C=<5 µm/s non-progresivi cu activitate flagelara; D-imobili.

Se recomandă o perioada de abstinența cuprinsă între 3-5 zile înainte de recoltare. Sperma este recoltată la Clinica Fertilia într-o cameră special amenajată, sau poate fi recoltată şi acasă dar respectand indicatiile personalului medical prevind condițiile de păstrare și transport. Proba se recoltează prin masturbare sau în urma unui act sexual cu partenera, dar în acest caz, se folosește obligatoriu un prezervativ medical special (steril și fără spermicide sau lubrifianți, oferit gratuit în clinică). Recipientul de colectare trebuie să fie steril.

Rezultatul se eliberează în maxim 2 ore de la primirea probei. Interpretarea se face gratuit, în clinică, de către un cadru medical specializat!

Spermocultura

Spermocultura se recomandă atunci cănd există o suspiciune privind o posibilă infecție. Identificarea agenților patogeni responsabili de infectarea aparatului genital masculin este posibilă în urma efectuarii acestei analize. Recoltarea se realizează ca si în cazul spermogramei. Este foarte importantă igiena pentru a nu contamina proba. Înainte de recoltare, se efectuează toaleta organelor genitale cu apă și săpun, iar proba biologica (sperma) se colectează într-un recipient steril.

Rezultatul se eliberează în 3-5 zile de la primirea probei. Interpretarea se face gratuit, în clinică, de către un cadru medical specializat!

Testul halosperm (fragmentarea and-ului spermatic)

Nu doar cantitatea, ci mai ales calitatea contează!

Spermograma ne oferă o imagine de ansamblu asupra numărului, mobilității și morfologiei spermatozoizilor dar nu și calitatea materialului genetic. Chiar și în cazul în care pacientul are normozoospermie (atunci când numărul, mobilitatea și morfologia sunt normale), ADN-ul spermatozoizilor poate fi fragmentat. In acest caz, testul Halosperm este metoda eficienta de evaluare a calității ADN-ului spermatic și astfel ne oferă informații prețioase și ajută în alegerea metodei optime de reproducere umană asistată (IUI, FIV, ICSI, PICSI).

Numeroase studii au arătat că există o stransă legatură între gradul de fragmentare al ADN-ului spermatic și rata de fertilizare a ovocitelor, calitatea embrionilor și implantarea acestora, precum și cu rata avorturilor spontane.

Testul Halosperm se recomandă în următoarele cazuri:

  • Infertilitate masculină din cauze necunoscute,
  • ​Pierderi repetate de sarcină,
  • Vârsta de peste 40 ani a bărbatului,
  • Stil de viață nesănătos,
  • Expunerea în mod repetat la acțiunea unor substanțe chimice sau toxice, radiații, temperaturi înalte,
  • Boli infecțioase, varicocel, cancer testicular etc.

Interpretarea rezultatelor și recomandările aferente:

GRADUL DE RAGMENTARE RECOMANDARI:
<15% GRAD FOARTE MIC DE FRAGMENTARE Procentul spermatozoizilor cu integritatea ADN-ului este mare, ceea ce permite o fertilizare pe cale naturală (în lipsa altor probleme asociate cu infertilitatea).
>15% – <25% GRAD  FRAGMENTARE MODERATA Gradul de fragmentare este moderat. Indicatia, în acest caz, este de inseminare artificială (în lipsa altor probleme asociate cu infertilitatea).
>25 – <50% GRAD DE FRAGMENTARE CRESCUTA Gradul de fragmentare este semnificativ, recomandarea fiind catre FIV, ICSI sau chiar PICSI.
> 50% GRAD FRAGMENTARE SEVERA Gradul de fragmentare este foarte mare, majoritatea spermatozoizilor prezentând un material genetic alterat. În acest caz, recomandarea este de FIV cu PICSI.

Se recomandă o perioada de abstinența cuprinsă între 3-5 zile înainte de recoltare. Sperma este recoltată la Clinica Fertilia într-o cameră special amenajată, sau poate fi recoltată şi acasă dar respectand indicatiile personalului medical prevind condițiile de păstrare și transport. Proba se recoltează prin masturbare sau în urma unui act sexual cu partenera, dar în acest caz, se folosește obligatoriu un prezervativ medical special (steril și fără spermicide sau lubrifianți, oferit gratuit în clinică). Recipientul de colectare trebuie să fie steril.

Rezultatul se eliberează în maxim 5 ore de la primirea probei. Interpretarea se face gratuit, în clinică, de către un cadru medical specializat!

Determinarea anticorpilor anti-spermatici (Testul MAR)

Atunci când, în timpul analizării spermei, se observă aglutinări multiple, apare suspiciunea existenței anticorpilor anti-spermatici (imunoglobulinele de tip IgG și IgA). Aparitia acestora este asociată cu obstrucțiile, infecțiile sau traumatismele, atunci când este afectată bariera hemato-testiculară.

Anticorpii anti-spermatici se leagă specific de suprafața spermatozoizilor cu ajutorul antigenelor de la nivelul capului, a piesei intermediare sau a cozii. În general, detectarea anticorpilor anti-spermatici este asociată cu infertilitatea masculină deoarece afectează atât mobilitatea spermatozoizilor, precum și capacitatea acestora de a fertiliza ovocitul.

În urma efectuării testului, se poate aprecia gradul de reactivitate la IgG, astfel, dacă un rezultat de peste 20% dintre spermatozoizi sunt reactivi, apare suspiciunea de infertilitate masculină imunologică și se testează și imunoglobulina IgA pentru diagnosticare.

În cazul unui rezultat pozitiv de infertilitate masculină imunologică, indicația este catre una din metodele de reproducere umană asistată (IUI, FIV, ICSI, PICSI), în funcție de tabloul clinic al cuplului.