Care sunt riscurile unei sarcini obţinute prin FIV?

Odată sarcina apărută prin tehnici de reproducere umană asistată, marea majoritate a riscurilor pentru mamă se referă doar la sarcina multiplă.

De obicei, se implantează în uterul mamei mai mulţi embrioni şi acesta este motivul pentru care viitoarea mamă va avea gemeni sau tripleţi. Însă este vorba despre aceleaşi riscuri pe care le implică o sarcină gemelară sau cu tripleţi, ambele obţinute natural.

Aceste riscuri se referă la: avort spontan, moartea unui făt în timpul gestaţiei, feţi mici la naştere sau naştere prematură.

Nu există risc însă mai mare de malformaţii fetale prin comparaţie cu o sarcină obţinută natural.

Ce se întamplă cu ovarele care au fost stimulate?

Orice fertilizare asistată este precedată de o stimulare ovariană. Dupa ce a apărut sarcina, ovarele stimulate continuă să funcţioneze. Din acest motiv, gravidele care au obţinut sarcina prin FIV pot să prezinte sângerări în primul trimestru de sarcină, dar fără să piardă sarcina. De asemenea, pot avea dureri pelvine.

Explicaţia e logică. Ovarele odată stimulate au un volum mai mare şi conţin o cantitate considerabilă de estrogen.

Posibile riscuri dacă apelaţi la donatoare de ovocite:

Riscurile descrise cresc dacă femeia a apelat la donatoare de ovocite. De ce? Sarcina astfel obţinută conţine material genetic complet străin (50% material genetic de la tată, 50% de la donatoarea de ovocite).

Din acest motiv, va fi o rată mai mică de succes prin FIV şi o rată mai mare de avort spontan.

O sarcină obţinută prin donare de ovocite va necesita, în primul trimestru, tratament de susţinere.

Iar vârsta îşi spune cuvântul. La donatoare de ovocite apelează cele mai multe femei trecute de 40 de ani.

În timpul sarcinii, pot apărea astfel complicaţii legate de vârsta mamei – diabet de sarcină, hipertensiune arterială.

Mai mult, uterul unei femei de peste 40 de ani spre exemplu, care n-a mai fost destins de sarcină la o varsta mai mică, a devenit rigid. Din acest motiv, e mai dificil să se dilate corect. Este unul dintre motivele pentru care controalele medicale din timpul sarcinii trebuie să aibă loc la intervale scurte de timp. Intervalul îl stabileşte medicul ultraspecializat în tratamentul infertilităţii.

Write a comment:

*

Your email address will not be published.

Site optimizat de Seopack.ro

2016 © Copyright - Fertilia, Clinica Fertilizare in Vitro

Urgente medicale        +4 021.311.22.11