Cât trăiesc celulele reproducătoare?

Cât trăiesc celulele reproducătoare?

Cât trăiesc celulele reproducătoare?  Ovocitul (celula reproducătoare feminină) trăiește doar 12-24 de ore după ovulație, în timp ce spermatozoizii vor trăi după contact sexual (în aparatul genital feminin) –  2-5 zile.

 

O sarcină trebuie să apară într-un an, timp în care aveți relații sexuale neprotejate. Dacă ați atins vârsta de 35 de ani, după 6 luni de încercări, mergeți la medicul supraspecializat în tratamentul infertilității. 

“Infertilitatea este o boală, definită de eșecul de a obține o sarcină după 12 luni sau mai mult de relații sexuale neprotejate. Evaluarea și tratamentele pentru infertilitate pot fi justificate, pe baza istoricului medical, după 6 luni  -pentru femeile cu vârsta peste 35 de ani”, spune Societatea Americană pentru Medicina Reproducerii (ASRM).

  • Pentru cuplurile în care femeia are 40 de ani este recomandată vizita la specialistul în infertilitate, dacă sarcina nu apare după 3-4 luni de încercări. 
  • Dacă femeia are 42 de ani sau mai mult, se recomandă să consultați imediat un specialist în infertilitate, dacă doriți să aveți un copil.

 

 

Sfaturi privind fertilitatea. Frecvența raporturilor sexuale

Cât trăiesc celulele reproducătoare?  În privința frecvenței raporturilor sexuale care contează pentru reproducere: în fiecare zi în jurul ovulației.

Ovulația are loc, de obicei, în ziua 14 – dacă durata ciclului menstrual (din ziua 1) este de 28 de zile.

Ovocitul (celula reproducătoare feminină) trăiește doar 12-24 de ore după ovulație, în timp ce spermatozoizii (dacă sunt normali) vor trăi în aparatul genital al femeii, după un contact sexual,  2-5 zile. Își mențin în acest timp capacitatea de a fertiliza un ovocit.

Prin urmare, cel mai bun sfat este să aveți relații sexuale în ziua ovulației sau în ziua anterioară ovulației. La mai mult de 24 de ore după ovulație, sarcina nu mai apare.

 

Foto: pixabay.com/ro

 

 

 

 

Call Now Button