Câte tipuri are hiperplazia endometrială?

Hiperplazia endometrială

Hiperplazia endometrială este un termen care se referă la creșterea excesivă sau îngroșarea endometrului, căptușeala interioară a uterului. Se consideră că apare din cauza expunerii la estrogeni, care promovează creșterea celulelor glandelor endometriale.

 

Hiperplazia endometrială este asociată cu afecțiuni precum sindromul ovarian polichistic sau obezitatea, în ambele nivelurile de estrogen fiind ridicate. Este un diagnostic potențial grav, deoarece atunci când celulele prezintă trăsături atipice, hiperpazia poate fi precursor sau chiar un marker al prezenței cancerului uterin.

 

Cum se face diagnosticul?

 

Diagnosticul se face prin examen anatomo-patologic (biopsie), după ce medicul face chiuretaj biopsic (se iau mostre din endometru cu un instrument asemănător unei linguri).

 

Vechea clasificare OMS (1994) hiperplazie endometrială: 

 

Hiperplazie simplă:

  • fără atipie 66% – număr crescut de glande, dar arhitectură glandulară regulată
  • cu atipie 2% – glande neregulate aglomerate

Hiperplazia complexă:

  • fără atipie 11% – hiperplazie simplă cu prezență de atipie citologică
  • cu atipie 14% – hiperplazie complexă cu atipie citologică. 

 

Hiperplazia endometrială simplă se caracterizează prin îngroșarea uniformă a celulelor glandei și a stromei, spre deosebire de cea observată în ciclurile uterine normale, dar fără o proeminență nejustificată a celulelor glandei și cu forme rotunde ale glandei. 

Hiperplazia complexă se caracterizează prin proliferarea crescută a celulelor glandei cu o implicare a stromei (lichidul în care  stau celulele) mai mică, ducând la aglomerarea glandelor. Glandele în sine sunt de diferite forme și dimensiuni și prezintă ramificări și muguri marcate și neregulate.

În ambele cazuri, atipia poate fi prezentă sau absentă. Acest termen se referă la dimensiuni ale nucleului anormal de mari.

 

Clasificarea OMS revizuită (2014):

 

Încearcă să simplifice diagnosticul la microscop, cu o mai mare precizie și un management mai bun ca rezultat.  Aceasta este în continuare cea mai utilizată clasificare din lume. Are doar două categorii, și anume:

  • Hiperplazia fără atipie
  • Hiperplazia atipică 

 

Hiperplazia fără atipie. Tratament:

 

Progresele clinice reflectate în această clasificare includ absența modificărilor genetice în hiperplazia fără atipie, care este o afecțiune complet benignă și capabilă să fie complet inversată odată ce sursa de estrogen este îndepărtată și pacienta este tratată cu doze adecvate de progesteron. 

  • Rata de dezvoltare a cancerelor din acest grup este scăzută, de aproximativ 1-3% și, de obicei, însoțește expunerea pe termen lung la estrogeni.

 

Hiperplazia atipică. Tratament:

 

Hiperplazia atipică este asociat cu mutații canceroase, cum ar fi inactivarea PAX2 și mutații în genele PTEN, KRAS și CTNNB1 (β-catenină), cu instabilitate micro-satelit. Este asociată cu un risc extrem de mare de cancer al endometrului  – până la 60%.

 

Incidența hiperplaziei fără atipie este de numai aproximativ 5% la femeile înainte de menopauză  asimptomatice, în timp ce hiperplazia atipică apare la aproximativ 1% în acest grup. 

  • Hiperplazia apare la aproximativ 10% dintre femeile care au sângerări uterine anormale.
  • Cea mai frecventă formă de cancer endometrial este carcinomul endometrioid, care are aceiași factori de risc ca hiperplazia. Este, de obicei, rezultatul final al hiperplaziei atipice și cuprinde aproximativ 85% din cancerele endometriale. 
  • De fapt, până la 60 din 100 de femei cu hiperplazie atipică au deja cancer endometrial propriu-zis sau lîl vor dezvolta în câțiva ani, astfel încât acest diagnostic este cel mai bine tratat prin histerectomie totală, eliminând întregul uter și colul uterin.