Ce este AMH?

AMH

Ce este testul hormonului anti-müllerian (AMH)? Acest test măsoară nivelul hormonului anti-müllerian (AMH) din sânge. AMH se produce în țesuturile de reproducere ale bărbaților și ale femeilor. 

 

AMH joacă un rol important în dezvoltarea organelor sexuale la copilul nenăscut. În primele săptămâni de sarcină, bebelușul va începe să dezvolte organe de reproducere. Bebelușul are deja genele pentru a deveni bărbat (gene XY) sau femeie (gene XX). 

  • Dacă bebelușul are gene masculine (XY), se produc niveluri ridicate de AMH, împreună cu alți hormoni masculini. Acest lucru previne dezvoltarea organelor feminine și favorizează formarea organelor sexuale masculine. 
  • Dacă bebelușul nenăscut are gene feminine (XX), se produc cantități mici de AMH. Acest lucru permite dezvoltarea organelor feminine de reproducere. 

 

 

AMH prezice perioada fertilă. De ce? 

 

AMH are un rol diferit la femei, după pubertate. În acel moment, ovarele (glandele care produc celulele reproducătoare, ovocitele) încep să producă AMH. Cu cât există mai multe ovocite, cu atât este mai mare nivelul AMH. Această informație este valoroasă pentru prezicerea perioadei fertile. De aceea, testul AMH este folosit pentru a verifica capacitatea unei femei de a produce ovocite, care pot fi fertilizate pentru sarcină.

  • Ovarele pot produce mii de ovocite mature în perioada fertilă. Numărul scade pe măsură ce femeia îmbătrânește, adică scade rezerva ovariană.
  • Dacă rezerva ovariană este mică, aceasta înseamnă că femeia va avea probleme să rămână însărcinată.

 

Testele AMH pot fi, de asemenea, utilizate pentru:

  • a determina începutul menopauzei
  • pentru a examina amenoreea (lipsa menstruației)
  • pentru a monitoriza femeile care au anumite forme de cancer ovarian

 

 

Tratamentul pentru infertilitate

 

Dacă ați vorbit deja cu un medic supraspecializat în tratamentul infertilității,
acesta poate să vă indice testul AMH ca să vadă cum răspundeți la tratament.

  • Nivelurile AMH ridicate înseamnă că aveți mai multe ovocite mature și răspundeți bine la tratament.


Foto: pixabay.com/ro