Ecografia ginecologică

ecografia Doppler în sarcină

Examenul ginecologic complet presupune consultație, recoltarea testului Papanicolau și ecografia ginecologică. Aparatul genital poate fi vizualizat prin ecografie pelvină transabdominală și prin ecografia trasvaginală. 

 

 

 

Ecografia pelvină transabdominală:

 

La ecografia pelvină transabdominală, sonda se pune pe abdomenul inferior. Sonda emite ultrasunete direcționate de către medic spre organele țintă. În contact cu acestea, sunt reflectate parțial și recaptate de către sondă. Acest principiu se vede pe ecran în tonuri de gri. Sunt 238 de tonuri de gri și toate au o semnificație pentru medicul, care face ecografia. 

 

 

Ecografia transvaginală:

 

La ecografia transvaginală,  sonda, îmbrăcată în latex (care arată ca un prezervativ)  este introdusă în vagin. Protecția de plastic a sondei se elimină după fiecare utilizare. Este mai inconfortabilă decât ecografia abdominală, dar ecografia transvaginală are o mai mare acuratețe.  Sonda se apropie cel mai mult de structurile vizate (aparatul genital) și astfel crește acuratețea imaginilor.

 

 

 

Când beau apă? 

 

  • La ecografia pelvină transabdominală vi se recomandă să beți apă înainte cu jumătate de oră. Astfel, vezica urinară va fi plină și ușor de vizualizat.
  • La ecografia transvaginală, medicul vă recomandă să nu consumați
    lichide înainte cu jumătate de ora de examinare. În felul acesta, ovarele se vizulizează mai ușor.

 

 

Ecografia ginecologică. De ce se face?

 

  • Este investigația de rutină a aparatului genital 

  • Vizualizează tumorilor genitale benigne și maligne (polipi intrauterini, fibroame uterine, chisturi ovariene, hiperplazia de endometru)

  • Vizualizează inflamațiile pelvine

  • La FIV, monitorizează ovulația 

  • Confirmă sarcina incipientă, detectabilă  la 25 de zile după ovulație

  • Identifică sarcina extrauterină

  • Monitorizează dezvoltatea fătului