Inducerea ovulației prin medicamente este diferită de stimularea ovariană controlată, care implică utilizarea unor substanțe active pentru a stimula dezvoltarea mai multor foliculi maturi. Aceștia se extrag (prin puncție ovariană) și celulele reproducătoare conținute (ovocitele) sunt utilizate în fertilizarea în vitro.
Ovulația poate fi indusă spre exemplu la femeile care au sindromul ovarelor polichistice (SOP) și care nu ovulează în mod normal.
Cum se induce ovulația cu medicamente?
Există patru tipuri de medicamente. Tratamentul duce la sarcină, dacă femeia are ovocite de calitate și nu prezintă și alte cauze ale infertilității.
- Pentru femeile cu insuficiență ovariană – care nu mai au ovocite – sau au ovocite de calitate extrem de slabă (din cauza vârstei), în prezent nu există niciun medicament disponibil.
- Donarea de ovocite este singura opțiune.
Înainte de orice terapie, aveți nevoie de un diagnotic corect pus de medicul supraspecializat în tratamentul infertilității.
Gonadotropine injectabile
Medicamentele de fertilitate injectabile, numite gonadotropine, conțin hormonul foliculostimulant (FSH). Acesta determină dezvoltarea unuia sau mai multor foliculi.
- Medicamentele sunt administrate zilnic prin injecții intramusculare sau subcutanate. Injecțiile se fac la începutul ciclului menstrual și sunt continuate timp de aproximativ 8-14 zile, până când unul sau mai mulți foliculi maturi sunt văzuți la ecografie.
- În acel moment, se face o injecție HCG, care induce ovulația aproximativ 36 de ore mai târziu.
- Peste 90% dintre femei pot avea ovulație indusă cu acest tip de terapie.
Citratul de clomifen
Substanța activă, sub forma unei tablete orale, e administrată fie în zilele 3-7, fie în 5-9 ale ciclului menstrual.
- Medicamentul a fost utilizat în ultimii ani pentru inducerea ovulației la unele femei cu anovulație și ovare polichistice.
Letrozol
Substanța activă face parte din clasa de medicamente numite inhibitori de aromatază.
Dacă enzima aromatază este inhibată de medicamentul letrozol, și hormonul estrogen este suprimat. Glanda pituitară (situată în creier) crește producția de FSH (hormon foliculostimulant).
La femeile care au sindromul ovarului polichistic (SOP) sau anovulație, creșterea hormonului FSH poate duce la dezvoltarea unui folicul matur în ovar și la ovulație.
Bromocriptină
Anovulația cauzată de niveluri crescute ale hormonului hipofizar prolactină poate fi tratată cu un medicament numit bromocriptină. Aceasta este o cauză rară a anovulației. Femeile cu această afecțiune nu au menstruație.