Infertilitatea feminină. Investigații

Infertilitatea feminină. Investigații.

Infertilitatea feminină. Investigații. Primul test pentru un cuplu infertil este o spermogramă. Dacă acesta este în parametri normali, încep investigațiile, care arată cauza infertilității feminine.

 

Infertilitatea feminină. Investigații:

Consultația ginecologică:

La examenul ginecologic, veți face și testul Papanicolau dar și testele microbiologice – pentru infecții care au legătură cu infertilitatea (vezi aici detalii).

 

Profilul hormonal:

Analizele de sânge care alcătuiesc profilul hormonal sunt: LH, FSH, estradiol, progesteron, prolactină, TSH, T3, free T4. Vezi aici detalii. 

 

Evaluarea rezervei ovariene:

  • FSH si estradiolul in ziua 3 a ciclului menstrual pot oferi informatii prognostice privind rezerva ovariană.
  • AMH este un hormon produs de foliculii ovarieni, indicator fidel al rezervei ovariene.

 

Ecografia transvaginală:

Ecografia arată: 

  • foliculii ovarieni (formațiuni cu lichid, care conțin ovocite, celule reproducătoare feminine)
  • grosimea endometrului (mucoasa uterină)
  • posibile chisturi sau fibroame

 

Histerosalpingografia:
La histerosalpingografia (HSG), o substată se introduce în uter și astfel se poate vizuliza interiorul acestui organ, dar și permeabilitatea trompelor uterine.

  • HSG se efectuează în a două săptămână a ciclului menstrual (după terminarea sângerarii menstruale, dar înainte de ovulație).
  • Uneori, histerosalpingografia poate să deblocheze trompele uterine.

 

Histeroscopia:
Dacă medicul suspectează o anomalie uterină, după histerosalpingografie (HSG), se indică histeroscopia, care vizualizeaza direct interiorul cavitatii uterine. Uterul se poate vizuliza printr-un telescop subțire, conectat la fibră optică. 

 

Testul postcoital:
Testul postcoital arată interacțiunea dintre spermatozoizi și mucusul cervical, în apropierea ovulatiei. Mucusul anormal apare în urma infecțiilor sau a intervențiilor chirurgicale la nivel colului uterin.

 

 

Foto: pixabay.com/ro