Profilul TORCH

profil torch

TORCH-ul este una din cele mai importante analize pentru boli infecțioase cu impact asupra fătului. Orice viitoare mămică ar trebui să o facă înainte de concepție sau în primul trimestru de sarcina. Se poate repeta la indicația medicului specialist. Infecția fetală se confirmă sau se infirmă, ulterior, prin test cantitativ PCR din lichidul amniotic, cu o acuratețe de 99% (pentru confirmare infecției fetale).

 

 

 

TORCH este acronimul pentru un grup de boli infecţioase: 

toxoplasmoza (T), alte infecţii (O)R= Rubeola, C= cytomegalovirus, H= herpes simplex virus.

Majoritatea acestor agenți patogeni determină infecții usoare, autolimitante în afara sarcinii. În cursul acesteia, pot cauza probleme grave pentru făt.

 

 

Toxoplasmoza este determinată de Toxoplasma Gondii (parazit
intracelular). Principalul vinovat pentru transmiterea acestui parazit la om este pisica. Ea este 
mediul de incubație/transport al parazitului, îl elimina prin fecale.

  • Riscul cel mai mare pentru gravidă este în primul trimestru de sarcină.
  • Toxoplasmoza poate cauza malformatii fetale severe: hidrocefalie, calcificari cerebrale, hepatosplenomegalie și retinocoroidita.
  • Aceste afecțiuni fetale sunt dificil sau imposibil de depistat ecografic, de aceea este important să știm dacă aveți infectia în timpul sarcinii.
  • Se face titrul de anticorpi Ig M (infecția acută) și Ig G (infecția la un moment dat în viață). 
  • Infectia veche, certificată de creșterea valorii Ig G a anticorpilor anti toxo, protejează pacienta pe viața de o nouă infectare.

 

Rubeola: este o infecție a copilăriei, dar în timpul sarcinii poate fi gravă.

Riscul major pentru gravidă este în primele luni de sarcina și scade pe masură ce sarcina avansează, după definitivarea dezvoltării organelor fetale. 

  • Ca efect asupra fătului, cel mai grav este Sindromul Rubeolei Congenital – o afecțiune care determină cataracta, surditate, malformații pulmonare și malformații cerebrale.
  • E utilă testarea înainte de sarcină și vaccinarea viitoarei gravide, aceasta vaccinare nefiind indicată în sarcină.

 

 

Citomegalovirus – CMV este un virus din familia VHS (virus herpes simplex ) și varicelo-zoosterian.

  • În sarcină poate produce anomalii fetale grave.
  • Modul de transmitere: prin contact sexual, sărut, transfuzii de sânge. 
  • Este foarte important efectuarea IgG, IgM  – CMV atât preconcepțional cât și pe perioada sarcinii. 
  • Daca infecția s-a produs în primul trimestru de sarcina, poate duce la sarcina oprită în evoluție și avort spontan repetat. 
  • Daca infecția a avut loc în ultimul trimestru de sarcină, riscul de transmitere la făt ar fi de 75-80%, dar cu consecințe minime asupra nou născutului.

 

Toate aceste infectii se diagnostichează:

 

  • prin testul TORCH (din sânge)
  • prin test cantitativ PCR direct din lichidul amniotic, acesta are acuratețe de
    99% pentru confirmarea infecției fetale.

Un test TORCH pozitiv nu înseamnă obligatoriu infectarea fătului cu indicatia de oprire a evoluției sarcinii. 

 

Dacă valorile anticorpilor IgM (care arată infecția acută) sunt pozitive pentru oricare dintre virusuri, se indică amniocenteză cu analiza infecției direct din lichidul amniotic. Astfel, se va certifica sau infirma infecția fătului.

 

Profilul TORCH include următoarele teste: