Sarcina biochimică. Sarcina a apărut, dar dezvoltarea ei este întreruptă timpuriu. Dacă s-a folosit FIV, sarcina confirmă succesul etapelor anterioare.
Sarcina biochimică. Sarcina apare, dar se întrerupe între săptămânile 4- 5 (calculate din prima zi a ultimei menstruaţii), înainte ca sacul gestațional să se formeze. Testul de sarcină este pozitiv, însă sarcina nu se dezvoltă până când poate fi observată ecografic.
Sarcina biochimică. Posibile cauze:
- embrioni cu anomalii genetice
- disfuncțiile de endometru (mucoasa din interiorul uterului în care se implantează embrionul)
- calitate slabă a celulelor reproducătoare (ovocit și spermatozoid)
- fragmentarea ADN-ului din spermatozoizi, cu efect negativ asupra calitatii genetice a embrionului (vezi aici cum se detectează fragmentarea ADN-ului din spermatozoizi)
Dacă s-a folosit FIV sau o altă metodă de fertilizare umană asistată, sarcina confirmă succesul etapelor anterioare.
Datele științifice arată un prognostic bun pentru o viitoare sarcină, după o sarcină biochimică.
Sarcina biochimică nu apare mai des în cazul fertilizării umane asistate. Dar este detectată mai des, dacă ați trecut printr-o astfel de procedură. Aceasta deoarece, după transferul embrionului în uter (vezi aici cum se face embriotransferul), la 14 zile veți recolta o probă de sânge – dozarea beta hCG. Testul arată prezența sarcinii. Depistarea sarcinii la 14 zile este o procedură obişnuită doar în cazul reproducerii umane asistate.
Evoluția valorilor beta hCG:
- Prima analiză, care poate fi interpretată corect, se face la 14-16 zile de la transferul embrionului în uter
- Creșterea sustinută a valorilor beta hCG în dinamică (cel puțin dublare la 48-72 ore) are un prognostic bun legat de evolutia sarcinii către etapa în care va putea fi evidentiată ecografic
- Creșterea lenta în dinamică sau scăderea valorilor beta hCG are prognostic prost legat de evoluția sarcinii
Sarcina biochimică. Evolutia valorilor beta hCG în dinamică ajută evaluarea procesului de implantare a embrionului. În această etapă, se continuă tratamenul de susținere început la/după fertilizare. Medicul decide, în funcție de dinamica valorilor beta hCG, dacă tratamentul continuă sau se oprește.
Foto: pixabay.com/ro